Omul care trăieşte

În vizită la el, în atelierul ăla mic, am avut şansa să-i înţeleg modul de a crea…. sau de a trăi… nu, de a cre…! Asta e ideea, Ghenadie Popescu nu face nicio deosebire între cele două. Toate lucrările sale radiază ingeniozitate, umor şi libertate de gândire – zebrofoane super-adaptabile,care cântă într-o veselie, bicicletă cu început masculin şi sfârşit feminin (sau invers? „Important e ca viteza de mişcare a bicicletei să fie zero, pentru a asigura armonia”, vorba artistului), urechea gigantă prevăzută pentru ascultat înjurături şi supărări, prelungită într-o urnă de gunoi („… pe urmă arunci tot gunoiul afară, iar în familie rămâne pace şi bună înţelegere”), sapă pentru VIP de mămăligă, Mămălâghin, jug de mămăligă cu tastatură încorporată (moldovenii, în concepţia lui, pot avea diferite forme şi dimensiuni, pot trece prin multe, dar mămăliga nu-i părăseşte). Prin creaţie, Ghenadie comunică cu viaţa, nu cu oamenii. Îşi prezintă lucrările nu cu mândrie, ci cu o privire de genul „Uite aşa văd şi aşa trăiesc.” Spune că nu răspunde niciodată când este întrebat ce-a vrut să zică printr-o lucrare – „Omule, eu dacă vroiam să zic ceva, ziceam. Dar eu am vrut să creez asta.” Dacă vii la el, înţelege că vrei să vezi cum vede el şi să-ţi lărgeşti propria înţelegere. Dacă vrei să începi să trăieşti ca el, poftim! Cum ca el? Colorând viaţa. Omul ăsta îşi simte viaţa numai a lui. Dimineaţa ştie că are în faţă timp – materie primă pe care decide cum să o foloseacă, cu ce să o combine ca să-şi facă ziua specială. „Nu, să aştepţi alţii să facă ceva pentru tine… asta n-a mers niciodată. Alţii pot să vină să te tundă, când le trebuie lâna ta. ” El colorează, viaţa, relaţiile interpersonale sau pânza. Oh, cum povestea despre modul lui de a picta: „Tabloul ăsta e lucrat cu pieptenele. Cu ajutorul lui, vopseaua se interpătrunde fizic şi cromatic. Dai aşa şi vezi jocul lor senzual; e ca un duş cu apă rece, ştii? Brr…” Ce privire înflăcărată avea! Tabloul ăla, finalizat, nu era decât amintirea clipelor frumoase când lucra la el. „Fiecare alege (vroia să zică „ar trebui să aleagă”) cum vrea să trăiască. Eu mă gândesc la asta, decid ce şi cum să fac şi încep procesul. […] Pictura e o damă capricioasă, nu prea accesibilă. Se întâmpla să sap în grădinile oamenilor ca să fac bani pentru vopsele”. Pentru că ştie bine ce vrea şi îşi preţuieşte propria viaţă. Ce poate să-l oprească atunci când îl înaripează o dorinţă? E admirabil însuşi faptul că nu s-a dezvăţat să-şi citească dorinţele. Ghenadie nu s-a întâlnit niciodată cu inerţia.

Un gând despre &8222;Omul care trăieşte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s