sat

La bunici descopăr un fel de ciocnire a civilizaţiilor.

„Măi, ia nu intra în casă!” strigă bunelul, strigă bunica, strigă mătuşa.
„Da’ de ce să nu intre? Ce se întâmplă dacă intră în casă?” întreb în apărarea lui văru’meu.
„Da’ tu ce, eşti hazeaică aici?”
Casa asta Mare la moldoveni, loc sacru, exclusiv pentru oaspeţi. Intră în categoria asta şi copiii, nepoţii care vin foarte rar din capitală. Ierarhia familială e atât de rigidă încât întrebarea mea a fost resimţită ca un pericol asupra acesteia.

„Vopsiţi poarta pe dinafară, pe dinăuntru damu cum o fi!…”
Să vadă alţii. Da’ şi alţii ăştia interesant sunt categorisiţi. Unii dintre ei vin aici la Hram, şi stau mai multe ore şi văd mai bine partea interioară a porţii decât pe cea exterioară. Invers, alţii necunoscuţi trec doar pe lângă poartă şi ei văd doar partea exterioară. Iese că lor li se dă prioritate.

„Cum să vopsim? Poarta a fost până acum vopsită cu multe straturi, unul peste altul, care arată acum ca scoarţa stejarului lui Ştefan cel Mare.” „Ar fi fost bine să fie arsă, dar dacă n-are cine…” (asta fără să fi întrebat sau să fi rugat pe cineva. O resemnare prematură şi comodă).Bine, ne ducem noi să vorbim cu o rudă. Aflăm că nu e bine să fie arsă poarta, că se îndoaie, în schimb există o soluţie pe care o dai pe poartă şi în două ore se iau toate straturile de vopsea. Ai noştri s-au uitat sceptic: „Eii, când?…” „Mâine or trimite de la Chişinău şi până în seară reuşim şi să vopsim poarta”. Scepticism. „…Şi economisim în felul ăsta vopsea, că ar intra prea multă între straturile astea de vopsea veche”. Iar scepticism. Open-mindeness nu e de găsit pe aici, eficienţa e un concept străin acestei lumi.

Facem ordine şi renovări în ajun de Hram, pentru alţii. Altfel, nu există aici obişnuiţa de a ne crea condiţii mai bune, decât în două situaţii: atunci când s-a defectat de tot duşul vechi, faci rost de altul de acelaşi tip, dar nou; atunci când soţul vecinei a investit bani de la Moskova într-un frigider foarte bun şi vrei şi tu la fel. Confort e un cuvânt din alt câmp lexical.

Îmi dau seama bine, pentru prima dată, că nu există nicio carte aici, nicio bibliotecă personală. Ba am lăsat iarna asta o broşură despre accesul la informaţie şi o găsesc acum fără copertă şi unsuroasă. Mi-am amintit de dicţionarul meu de sinonime, pe care l-am uitat la ţară prin clasa a patra. L-am găsit fără primele vreo 20 de pagini, că aprindeau ai mei focul cu el.

Trăim pentru a mânca. Bine, diversificăm – avem de prăşit, de irigat, de arat, de săpat, etc., toate pentru a mânca mai târziu. Viaţa se limitează la un cadru foarte îngust – ograda. Şi sateliţii ei – ogoarele de prăşit, irigat, arat, săpat… A, şi partea exterioară a porţii, mai ales de sărbători, când accentul se pune nu pe mâncare, ci pe aspect, ca să vadă alţii că trăim bine şi avem ce mânca.

Cum trăiesc la ţară voluntarii americani?

Eu încă mai vreau să stau jumate de an la ţară după ECLA, cum mi-am propus demult, dar am un proiect de a interveni în viaţa lor, în loc de a mă lăsa mestecată de ea.