Proiect european pentru moldoveni descurcăreţi

Comisia Europeană oferă moldovenilor care muncesc peste hotare locuri de muncă la patria lor, remunerate peste medie. E adevărat, salariile nu vor fi tocmai europene, dar ai noştri vor avea şansa să-i aibă pe cei dragi alături, să-i îmbrăţişeze seara şi să nu-şi lase copiii să-i uite de tot. Frumos. Dar de ce nu ar rămâne cei de peste hotare să lucreze acolo, iar joburile apărute aici să le ia concetăţenii lor şomeri?

Pentru că primii au ştiut cum să-şi exprime necesităţile. Există un drept al exprimării, valabil pentru toţi, care se întinde oriunde până la calomniere (libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea altuia), şi există o măiestrie a exprimării, care o face eficientă. În unele cazuri, exprimarea este percepută ca o valoare absolută şi oamenii vor să vorbească ca să ştie că nu au tăcut, iar alte ori este o valoare instrumentală, utilizată pentru un scop definit din start.

Astfel, unii dintre moldovenii care nu-şi mai puteau întreţine familiile au ales să-şi exprime nevoia abil, conştienţi că pentru a te face auzit trebuie să te adresezi celui care aude. Mai mult, observăm că bătrâna Europă şi-a aplecat urechea abia atunci când a înţeles că şi ei i-ar conveni dacă omuleţii ăştia ar avea locuri de muncă acasă şi ar sta acolo grămăjoară, înloc să îi încurce iţele. Mai bine i-ar vedea plecaţi, ca să-şi poată gândi şi implementa mai bine politicile sociale pentru proprii cetăţeni. Ca să-şi găsească un loc de muncă acasă, şomerii moldoveni s-au cocoţat în cârca Europei şi au convins-o să vină cu ei înapoi ca să contribuie la îndeplinirea visului lor. Simplu. A fost un joc cu sumă nenulă, când jucătorii au putut să-şi mărească concomitent câştigurile, prin alegerea unor strategii adecvate.

Aţi putea răspunde că n-au avut ai noştri nici o strategie, că nu au făcut decât să aleagă viaţa de gastarbeiter singuratic în defavoarea familiei la gura prăpastiei. Poate nu a fost decât un efect pervers, dar e bine să învăţăm din el. Altfel, şomerii de aici, cei pe care-i auzi plângându-se în troleibuz, în cafenele sau încă de pe culoarele universităţii, cei care transformă o necesitate importantă într-un soi de exprimare stearpă pe valea plângerii, rămân vox clamantis in deserto.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s