Mama illegal

1151003„Eu plec să muncesc în străinătate de dragul vostru, copilașii mei. Vă rog să nu mă judecați”.

”Nu știu ce să-I mai spun fiicei mele, deja mi-e rușine să vorbesc cu ea. De fiecare dată îi spun altceva și nimic nu se schimbă. Doar promisiuni deșarte.”

Prima frază e așa răspândită încât am început s-o luăm drept dovada unui sacrificiu suprem. Dar protagonistele acestui film documentar mi-au părut mult mai puțin sincere decât orice actriță. Asta pentru că scriitorii și regizorii construiesc personaje coerente, dinainte să înceapă filmările, în timp ce regizorul filmului „Mama Illegal” Continuă lectura

Anunțuri

cause I had a good day

Dimineața a început cu surâsul lui Mărțișor în timp ce mămica ei ne trezea ca un clopoțel de argint. Mărțișor a demonstrat că somnolența ei de dimineață e un mit, a fost gata în câteva clipe și ne-am dus la micul dejun. Ce ne aștepta mândru de sine, multicolor și sănătos! Eh, numai ceaiul din dulceața de zmeură cât face! Mămica ne-a servit cu știri la dejun, ca-n visele mele frumoase. Știrile erau triste și chiar șocante, dar noi le-am diluat cu concluzii sănătoase 🙂

Apoi fetele astea minunate nu m-au lăsat să ies din casă fără un braț de cadouri: lampa mea fermecată și fermecătoare, care mă frapează încă, un mărțișor tandru și… 🙂 și o pungă cu de-ale gurii. Ca-n povești, când pleca cineva de la Sfânta Vinere sau așa ceva 🙂 De unde se iau astfel de oameni minunați?

Din recunoștința și încântarea asta a curs multă energie pentru mărunțișuri care m-așteptau demult. Ce sentiment frumos după ce puneam în dreptul fiecăreia check, check…Mi-am amintit de chinezul lui Eric Berne. Într-o dimineață, mergea împreună cu un european la serviciu, și s-a pornit spre tramvai. „Stai, doar există ceva și mai rapid, metroul”. Chinezul a acceptat voios, au luat metroul, iar la ieșire, dragul de el s-a așezat pe prima bancă. „Ce faci?” (a se citi cu panică în voce). „Păi am ajuns mai repede decât de obicei, acum am o rezervă de câteva minute să mă uit la copaci și să ascult păsărelile…” Eu am făcut la fel azi! Se rânduiau ore de alergat iute în diferite colțuri ale orașului cu salbe lungi de minute memorabile de stat cu oamenii dragi, de ceai, film și prieteni de departe-aproape!

Iar acum băieții se antrenează să cânte la chitară, în timp ce eu îmi voi mai face un ceai. Îți fac și ție?

 

La mulți ani, mămica!

Un an, unul vioi și ghiduș,
Fiind pe deal, la săniuș,
A aflat despre o minune,
Despre o tinerețe în spume,
Care țănțuie de încântă
Care iubește și cântă,
O tinerețe pe care anii n-o împovărează
Ci o aplaudă și-o venerează.

Și a venit și anul de cel ghiduș
Pe căluțul său de pluș
”În față locurile-s ocupate, dragă pici,
Uite, e liber locul 55”.

Și-a tras căciula de pe ochi anul cel vioi
Să vadă diva ce le dă fiori
Oaspeților și admiratorilor,
Prietenilor, ba și trecătorilor,
Prin grația cu care trăiește viața
Prin lumina ce-i inundă fața,
Prin dragostea ce-i izvorăște din inimă
Și-i înalță pe toți cei din jur, îi animă.

Un spectacol al vieții viu colorat
La care anii strigau în cor: „Vivat! Vivat!”
„Dansează, minunată femeie, dansează!
Ia-ne în hora ta, asta ne onorează!”

being myself

Ieri am văzut pe net o poză intitulată „being me”. Hmmm, m-am gândit, what is being me în cazul meu? No,  n-a continuat o meditație, a fost un capăt de gând în grabă, ieșeam din casă ca să alerg undeva.

Ei bine, în finalul unei zile extraordinare cred că being me înseamnă să fac lucruri care mă definesc – să organizez ceva, să bucur pe cineva, să citesc, să râd cu prietenii mei, să cunosc oameni noi, să fac poze și să creez.

Da, azi am avut de toate.

O dimineață începută cu o boare de lucru științific. Da-daa, recunosc, e mult spus pentru scrierea confirmării și caracteristicii de practică, dar m-a trezit cumva. Apoi mi-am făcut timp pentru exercițiile fizice. De câteva zile le fac cu regularitate, și asta pentru că e iarnă de-a binelea, iar eu vreau să fiu fizic pregătită pentru a cădea cu plăcere. Și mă face să mă simt fresh!

Când l-am văzut și pe Milu treaz într-un final, eram plină de nerăbdare să-i fac sălățică colorată. Da, știu că pentru mine e o plăcere să Continuă lectura

Diamante

În ultima vreme descopăr lucruri pe care toată lumea le ştie foarte bine de secole. De exemplu, care e importanţa nunţii, sau a ritualurilor religioase… Cu alte cuvinte, disec stereotipuri, le reumplu cu sens şi le cos înapoi.

De data asta, am înţeles de ce fetelor le place să primească în dar diamante. Nu pentru că sunt frumoase, ci pentru că au costul de oportunitate foarte mare. Un diamant valorează pentru el cât o vacanţă cu prietenii în Maldive, sau o cameră foto mult-râvnită, sau o planşetă. Iar el a ales să îndeplinească un moft al iubitei lui. Şi, vorba lui Ada Milea alias Don Quijote, „vreau să-i arăt că dacă fără motive fac aşa, câte aş putea face dacă măcar un motiv aş avea?…” Dacă el poate renunţa la un moft de-al lui pentru tine, ştii că în top-ul lui eşti deasupra orgoliului, nu-i aşa?

 

Toţi oamenii vor să facă bine

O daa, am multe teorii hand-made. Le zic așa pentru că reies din experiența sau viața mea, deci e ceva ce-mi fac cu propria mână, nu? Mie-mi plac teoriile mele. În momentul când le născocesc, îmi par adevărate găselnițe. Mă bucur de ele și le îmăprtășesc cu vreun prieten. O, spânăcel le știe cam pe toate. Ea m-a îndemnat să le scriu undeva, așa că asta e o dedicație. Și o reflexie a ceea prin ce trec și felului cum le trăiesc sau decid să le trăiesc pe viitor.

A. Toți oamenii vor să facă  bine.

Altă vorbă căavem câmpul vizual mai mult sau mai puțin limitat, deci nu știm toate aspectele pozitive și negative ale situației existente și nici ale acțiunilor pe care le vom întreprinde. Asta pentru că ne concentrăm pe unul sau doar puține aspecte pe care vrem să le îmbunătățim. Și da, aspectele astea cel mai des vor ține de propria persoană. Adică, dacă cineva ți-a făcut un rău, nu e pentru că e o persoană rea, ci pentru că (credea că) făcea un bine, care-ți scapă ție. Să zicem că acel cineva era nervos. De fapt, preferă să fie calm și zâmbăreț. Și-atunci, expulzează nervii poate chiar peste pantalonii tăi. Da tu știi doar, el avea în vedere să facă un bine. Poate deja s-a calmat făcând asta și atunci de ce să anulezi efectul turnându-i nervii înapoi peste cap? Sau poate încă are nevoie de ajutor? Trebăluiești un pic cot la cot cu persoana de-alături și nu doar că el / ea va atinge  binele spre care tindea, ci și va fi recunoscător și bucuros că l-ai ajutat. Asta așa, disecția unei situații mici, cotidiene. Aveți alte cazuri de supus analizei?

culmea

E foarte pitoresc să călătorești cu autobuzele interurbane de la noi. Eu sorb fiecare cuvânt pe care-l vorbesc oamenii de la țară în autobuz. Și ieri am avut parte de o experiență interesantă. O femeie de vreo 50 de ani, mai dată cu orașul pesemne, se adresează unei alteia vizavi:

– Da la Breanova a plouat săptămâna asta?

– Nu prea. A trecut un șuvoi, mai că nici nu s-a simțit.

Și prima femeie face aici o față tare mâhnită, apoi în următoarea clipă, cu fermitatea unui haiduc:

– Da la Chișinău a plouat! (cu tonul de „ți-am spus eu!”)… 3 zile a plouat! da aicea, na poftim!

Și câtă indignare în vocea ei! Ei  bine, asta mi-a părut culmea sentimentului de nedreptățire, atât de drag moldoveanului meu. Filat, el o fi fost! El a organizat ploaie acolo unde trăiește el, nu i-a păsat de bieții țărani. Și acest simț al nedreptății ne permite să fim și noi inechitabili, să ne justificăm orice faptă dușmană a conștiinței cu „da cum altfel să trăiești în lumea asta?” … cu atâtea rele în jur…

Bunăoară, uitați-vă la mine, la ce scriu: câte nu găsesc în jur de care să râd sau care să mă deranjeze? Păi, ce altceva să zic? Oricum, iubesc!

Nu degeaba e așa îndrăgit și bine cunoscut cântecelul: