Jurnalul copilăriei retrăite

În timp ce eram pe terenul de joacă, în parc, i-am pierdut din vizor pe Cristi și Nicu. M-am panicat, acum că sunt doi, cu energie dublă, de două ori mai multe idei, unde să-i găsesc? I-am căutat disperată și i-am rugat și pe ceilalți copii ai mei să caute. Îmi vibrau gândurile și genunchii. Într-un final, îl văd pe Cristi venind, pășea calm și sigur de sine. Eu, însă, l-am văzut și-am simțit că mi se transformă toată neliniștea în furie – „acuși i-arăt eu lui!” Mă apropii și-i zic răstit: „Cristi unde-ai umblat? Ce-i cu tine? Cum poți să pleci așa, fără să-mi spui nimic?” „Doamna învățătoare, eu m-am așezat cu Nicu pe o bancă și i-am spus povestiri despre Maica Domnului” și pac! ochii lui mari ornați cu gene lungi. Doamna învățătoare, mai aveți ceva de zis? 😀

Drumul de la cantină până-n parc, la playground, trece pe lângă o construcție. E îngrădit și se aud de-acolo bătăi de ciocan, șuierat de sfredele și uneori voci care dau indicații. Copiii sunt tare intrigați de realitatea asta vecină, inaccesibilă. Și toți caută să se uite prin vreo găurică sau bocănesc în gardul de metal subțire. E destul să înceapă Nicu: „Muncitooorilooor..” și intervine Cristi: „Ei, muncitorilor! Veniți la gard să vă pup..” (și aici, poate conștient că îl ascult și-l evaluez, oricum, izvorând dintr-o idee nobilă) .. pentru munca frumoasă pe care o faceți!” 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s