Doi paşi între aspiraţii şi moarte prin prisma lui Tudor Giurgiu

“Chiar voiam să vă întreb: ce scrie aici?” “Neîndoielnic”, răspunde răspicat procurorul Panduru, aruncând pe sub sprâncene o privire fermă, cu un aer de superioritate. Camera rămâne câteva secunde pe acest prim-plan cu rol de portret succint. Un punct de start de reţinut şi de comparat cu personalitatea distrusă de groază şi disperare, cu corpul zdrobit de asflat de la sfârşitul filmului “De ce eu?”

Întrebarea din titlu apare spre sfârşitul  filmului rostită de protagonist,  iar răspunsul procurorului Codrea, superiorul său, repetă replica dată la pachet cu dosarul Leca: “Te-a luat lumea la ochi că eşti băiat de viitor”. Acest nou dosar devine obiectul ritualului de iniţiere al lui Panduru, un examen pe care nu l-a susţinut.

Dorinţa de a-l elibera pe spectator de preocuparea de a ghici finalul, pentru a-l ţine atent la alte aspecte pe parcurs, îl face pe regizor să ofere 3 indicii clare despre deznodâmânt, în stilul prologurilor shakespeariene. Mai întâi, un cadru cu un corp spânzurat imediat după generice. Al doilea este scena în care Panduru refuză repetat să intre în casa doamnei ministru de justiţie, preferând să o aştepte la uşă. Din casă se aud ciocnit de pahare, muzică de fundal şi se vede figura unui om îmbrăcat la patru ace. Tipul de petreceri la care se stabilesc contacte profesionale, se află dedesubturi şi se iau decizii. “E şi domnul procuror general”, insistă doamna ministru, dar Panduru refuză iar, stârnindu-i un râs scurt cu subtextul: “Dacă instişti să rămâi outsider…”. Al treilea indiciu este un prim-plan cu o pagină de ziar împăturit; ziarul Adevărul, având în mijlocul primei pagini un articol din titlul căruia se vede doar “… până nu îl scot pe Panduru (…)ratură“. O clipă mai târziu ziarul e acoperit de un dosar (!), ca apoi protagonistul să le ia în mână pe ambele, fiind mai puţin conştient decât spectatorul de finalul carierei sale. Concentrat pe corectitudinea şi munca serioasă pe care o făcea, Panduru rămânea miop la contextul mai puternic decât el. A picat acest examen pentru că nu ştia ce avea să-i spună Procurorul General: “Păi dacă şeful vă spune “domnule, fă-l!”, pă-i fă-l! Altfel pleci!”

Coloritul şi muzica filmului, bine puse la punct, se joacă subtil cu mintea spectatorului. Negru, gri şi culori desaturate fac paleta principală a vieţii profesionale a lui Panduru. Toate induc tensiunea resimţită de protagonist. Uneori, în cadre cu clipe de meditaţie ale lui Panduru, apare doar o lumină mică, speranţa care-l făcea să meargă înainte. Prin contrast,  scenele de linişte şi dragoste cu Dora au nuanţe deschise, roşu, albastrul cerului senin, verde de iarbă, albul zâmbetelor. Muzica de bază a filmului, specifică aşteptării unei tragedii, face în aceste puţine cazuri locul unei muzici romantice, echilibrate şi paşnice.

Totuşi Panduru rămâne mult mai mult în zona vieţii profesionale, determinat să continue cercetarea lui Leca echitabil şi prudent, în pofida obstacolelor şi replicilor tăioase din partea superiorilor. După ce a fost trimis forţat în concediu, fiind scos din joc, e invitat la o meditaţie în ospeţie la superiorul său. “Când te-ai pus de-a curmezişul, ţi s-o fi părând că muţi munţii, nu? Ce-ai mutat, mă? Şi ce-ai câştigat?”. Sunt întrebări retorice care alcătuiesc una dintre ideile filmului, rostite prin personajul Codrea. Scena din care face parte această replică, alături de cinica teorie a şirului indian, e, în mod interesant, inundată de lumină, de parcă Panduru urma să vadă pentru prima dată clar aceste lucruri. Imediat următorul cadru, din nou unul metaforic, îl prezintă pe protagonist mai întâi neclar, cu 2 pete negri în loc de ochi, pentru ca apropiindu-se de camera de filmat, să devină clar, cu trăsături precise, la fel de desluşit spectatorului cum devenise cariera sa pentru Panduru.

De ce el? Pentru că avea ceea ce în scena înmormântării se numeşte tiparul procurorului model – “era respectuos, modest, cu o ţinută vestimentară zilnic ireproşabilă”. Doar că superiorii lui aveau să descopere că  avea defecte, din perspectiva profesiei: “era un luptător pentru ideea de adevăr”, adică pentru “patetisme”, vorba lui Codrea.

Povestea a cestui tânăr, povestită aşa cum a ales s-o facă Tudor Giurgiu, transmite deprimare şi nevoia de a evada. Dar încotro? Primele răspunsuri pe care le sugerează filmul ar fi retragerea în viaţa privată şi subordonarea. Ca şi individ care-şi pune problema propriului viitor, spectatorul primeşte aceste soluţii. Ca şi cetăţean care-şi doreşte o justiţie echitabilă, toată pelicula te lasă fără speranţă. Abia textul din genericele de la finalul filmului, albe pe fundal negru, aduc puţină lumină: “Între 2006-2016 au fost condamnaţi pentru corupţie 23 de parlamentari, 15 miniştri, peste 100 de primari şi peste 50 de magistraţi”. Cu alte cuvinte, justiţia de azi e alta decât era în 2002, atunci când s-a sinucis procurorul Cristian Panait, personajul real în baza căruia a fost creat filmul.

Şi totuşi Tudor Giurgiu decide să realizeze în 2015 un film despre un sistem bolnăvicios rămas în istorie? Regizorul a declarat presei că l-a impulsionat propria experienţă, asemănătoare cu cea a lui Cristian Panait. Devenit în 2005 directorul general al Televiziunii Române, s-a văzut prins într-un sistem care nu-l lăsa să acţioneze conform propriilor valori şi principii. “Am fost târât într-un circ mediatic, familia mi-a fost bălăcărită, ajungeam să le scriu prietenilor mesaje disperate”. Această mărturisire nu face decât să îngroaşe deprimarea – dezastrul nu se întâmplă doar la procuratură, teoria şirului indian e aplicabilă pe larg. Doi ani mai târziu, Giurgiu a părăsit postul. În timp ce Remarque,  şi-a transpus remuşcările evadării laşe din Germania în Ravic, personajul care a învins cel puţin un nazist, Giurgiu îşi consolează regretul renunţării cu un personaj care nu a renunţat şi a ajuns mult mai rău.

Paradoxal, dar “Nu am făcut niciodată filme despre înfrângeri, despre oameni care pierd bătălii”, a adăugat regizorul Giurgiu. Ei bine, dacă asta spune părintele filmului, atunci vă invit să-l vizionaţi ca să înţelegeţi în ce mod protagonistul nu a pierdut, totuşi, bătălia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s