culmea

E foarte pitoresc să călătorești cu autobuzele interurbane de la noi. Eu sorb fiecare cuvânt pe care-l vorbesc oamenii de la țară în autobuz. Și ieri am avut parte de o experiență interesantă. O femeie de vreo 50 de ani, mai dată cu orașul pesemne, se adresează unei alteia vizavi:

– Da la Breanova a plouat săptămâna asta?

– Nu prea. A trecut un șuvoi, mai că nici nu s-a simțit.

Și prima femeie face aici o față tare mâhnită, apoi în următoarea clipă, cu fermitatea unui haiduc:

– Da la Chișinău a plouat! (cu tonul de „ți-am spus eu!”)… 3 zile a plouat! da aicea, na poftim!

Și câtă indignare în vocea ei! Ei  bine, asta mi-a părut culmea sentimentului de nedreptățire, atât de drag moldoveanului meu. Filat, el o fi fost! El a organizat ploaie acolo unde trăiește el, nu i-a păsat de bieții țărani. Și acest simț al nedreptății ne permite să fim și noi inechitabili, să ne justificăm orice faptă dușmană a conștiinței cu „da cum altfel să trăiești în lumea asta?” … cu atâtea rele în jur…

Bunăoară, uitați-vă la mine, la ce scriu: câte nu găsesc în jur de care să râd sau care să mă deranjeze? Păi, ce altceva să zic? Oricum, iubesc!

Nu degeaba e așa îndrăgit și bine cunoscut cântecelul:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s