o definiție, caut o definiție

– N-am înțeles, da’ de ce în cabinetul meu trebuie să faceți limba engleză?
– Așa a spus domnul Nour*.
– Hm (un „hm” țâfnos). Cine e învățătoarea voastră de engleză?

Stăm în fața profesoarăi cu cabinet, eu și cele 5 eleve ale mele din clasa a IX-a. Vreo două din ele fac un gest ușor cu capul și un „Iaca..”. Profesoara se uită, uimită că nu și-a observat deodată o colegă de breaslă, apoi se uită încă o dată zăpăcită și încearcă:
– Dumneavoastră?
Și eleva mea răspunde:
– Nu eu, și un gest mai precis cu capul.

Nu am aspect de profesoară,asta e. Ba elevele mele sunt tocmai la vârsta când își șlefuluiesc personalitatea și aspectul – cu genți serioase și scumpe, părul prins în cele mai sofisticate cosițe și bluze în stil regal. Iar eu până mai ieri apăream cu rucsacul meu albastru, cu o inscripție discretă –  „Tom and Jerry”. După ce dialogul de mai sus s-a repetat, cu diferite profesoare, am decis să nu mai stau în banca profesorului, ci în prima bancă, cu Nicoleta, care stă întotdeauna singură.

La început, eram cumva revoltată și mă simțeam… redusă. Apoi mi-am dat seama că-mi place asta. La ce mi-ar trebui recunoașterea profesoarelor? Ca să fiu nevoită să adopt un stil specific breslei? Ei ba nu, că stau bine în bancă! Și mă îmbrac cum îmi fulgeră prin minte și mă așez pe orice bancă am chef. Și ascultăm cântecele lor preferate și am libertatea să nu mă prefac că știu totul impecabil.

În grupa piticilor mei de 3-4 ani, statutul ăsta nedefinit mi-a permis un succes. E vorba de Amelia, capricioasa aia dulce care mai des întreabă când vine mama și o singură dată o ruga pe mama să mai aștepte, că ea mai stă la engleză (ok, ok, n-o cucerisem nicicum, ea se juca de-a mama și fiica cu o coleguță și trebuia s-o mai pieptene). Când din nou Amelia a întors spatele activității de grup ca să-și aleagă o nouă fiică, am lăsat-o. Din două motive: pentru că dacă o las să facă un pic ce vrea, după asta face și ce vreau eu, apoi pentru că eram tare curioasă, cum înțelege ea să fie mamă. Poate învăț de la ea să fiu o mamă bună. De unde! Ea știa una și bună: să-și culce fiica (neapărat sub mese), să îi mai dea niște palme la fundișor dacă nu adoarme, să o pieptene, apoi o educa. Iaca nu știu ce-i mai spunea, pentru că mi-a venit atunci un licurici de idee! Și-i zic luminată:

– Amelia, da’ mămica nu trebuie să meargă la lucru?
– Tebuie!
– Ap hai, hai la lucru.
– La livideli (îi spune fiiculiței) și se pornește cu pași și expresie de om matur.

Booon, fac și eu o față de boss, mă duc fix în mijlocul cabinetului și-i zic:
– Amelia, vreau pink pencil.
– Aita?
– Nu ăsta-i blue pencil.
– Aita?
– Nu, ăsta-i greeN!
– Nu citiu care…

Îi arăt și las să știe, apoi o conduc acasă și îi spun că fiica ei trebuie să meargă la școală. „A chiar” se gândește mama Amelia și se pornește fulger din cabinet. Nu o interesa dacă vine mama ei, acum ea trebuia să stea pe banca părinților, s-o aștepte pe noua fiica să termine lecția de engleză 😀

Cât am scris, mi-a venit o idee de definiție pentru rolul meu: sunt un curios, visător și zăpăcit de don Quijote. Sau…cine are alte variante?

Publicitate

3 gânduri despre &8222;o definiție, caut o definiție&8221;

  1. O definiţie? Hmmm…

    Danezii folosesc acelaşi cuvânt pentru o sumedenie de înţelesuri. Serios! Sumedenie! Poţi să le diferenţiezi numai prin accent. Şi aşa nu sunt destule accente care să acopere înţelesurile.

    Aşa eşti şi tu floricică! Nu sunt destule „accente” ca să te definească. Eşti unică, pozitivă, optimistă, luminoasă, cu un zâmbet de copil dulce, cu sute de idei, cu dorinţe şi ocupaţii diferite faţă de orice altă persoană pe care o mai cunosc, cu o dorinţă de viaţă pe care mulţi nu o încearcă (se trage de la visătoare)…

    Referitor la „mama Amelia” a fost aşa de uşor să îmi dau seama că mama Ameliei face educaţie cu nişte palme la fund…nu în zadar se spune că cei mici sunt nişte maimuţici…Să fie palmele cea mai bună soluţie? „Nu vrei să dormi, las’că îţi dau nişte pălmuţe şi imediat ai să vrei”…dar de ce nu…”Nu vrei să dormi, las’că te obosesc bine şi apoi îţi spun o poveste”.

  2. absolubil zice:

    Ieri după lecție Amelia i-a spus mamei ei că VREA GUMĂ, iar mamei nu i-a plăcut tonul. Ba se mai bagă și colega mea, Olesea și spune: „Amelia, cere-i frumos mămicăi, roag-o, nu așa”. Și mama de colea: „Amelia, dacă o să vorbești așa, o să-mi caut alt copil, altă Amelia”. Doamne, ce-a putut să zică! Sunt sigură că a luat-o groaza pe copil. Nu eram, înainte de asta. așa sigură că îi dă pălmuțe Ameliei ca să sară în pat, dar da, acum știu că o face pe severa pentru asta.

    Da tu, Cika, ești pe calea cea bună! Apropo, știi deja că vreau să predauy unei clase formate din copiii prietenilor mei?
    ăă, spor! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s