Catarrrina

Cu ea am avut ore timp de 7 zile, de la 9.30 până la 12.30. O portugheză simpatică, hotărâtă, care m-a întrebat la un moment dat: „Sorry, what is your name?” „Ana-Maria” „Aaa! These are two Portuguese names!.. aa! so, Ana-Marrrria!” 😀 Când mi s-a spus că voi avea ore particulare cu o doamnă portugheză, de vreo 30 de ani, mi-am imaginat că va fi îmbrăcată casual și nu foarte punctuală.

Asta așa a fost! Ce noroc pe capul meu! Apoi am avut de mai multe ori senzația că suntem pe aceeași undă: nu-i plac filmele horror, uită zilele de naștere ale prietenilor, iubește oamenii și viața, și-apoi înțelegea și-i plăcea felul cum îi explicam. O zi după ce am terminat orele de engleză cu ea deja pleca din Moldova, pe-acasă, apoi spre Mozambic. Soțul ei e de acolo. S-au cunoscut în Portugali și comunică între ei în limba natală, întrucât portugheza e limba oficială în Mozambic (avea să aflu). El vorbește mult despre țara sa, spune că vrea să revină acolo, pentru că acum devine favorabilă viața în Mozambic – e în creștere, e promițător – și ce frumos vorbește Katarina despre asta! Ea, la rândul ei, consideră că tot ce i se întâmplă trebuie trăit și dacă soțul ei vrea asta, se mută cu plăcere în Africa. Suprinsă, o colegă de-a mea de la Quo Vadis o întreabă pe alta: „Liuda, tu te-ai muta în Mozambic?” Aha, de-ar avea Liuda așa o dragoste și așa o poftă de viață!

Da, eu am învățat multe de la ea. Soțul ei este un spontan. „Dragule, ce vom face de ziua de naștere a nuș-cui?” „Da’ când e?” „Într-o săptămână” „A, o să ne gândim atunci. Acum hai să vedem ce facem azi”. Bine, dar ea e super-planificată. Agenda e în orice moment un must-have. Și atunci procedează ca o femeie înțeleaptă: tace, dând tacit dreptate soțului, și tot așa în tăcere organizează tot ce trebuie (sunt lucruri care necesită rezervări, de exemplu), iar el află atunci, în ultima zi, cum vrea el 🙂 Mai planifică și el, dimineața – ziua care tocmai a început. Stă neclintit în duș, sub jetul de apă, cu o față alungită și ăsta-i momentul lui organizatoric. Viața, spune Catarina, se poate reprezenta ca imaginea de pe cardioscop. În sus, jos, sus, jos – asta înseamnă că persoana e vie. Așa e cu succesele și insuccesele. Ea e recunoscătoare pentru toate în egală măsură. Iaca așa, deschide ochii dimineața și spune „Mulțumesc”. Că e acolo un Dumnezeu sau vreo altfel de forță.. cert e că viața e minunată iar ea – foarte recunoscătoare. Și insuccesele, cum nu înțeleg alții – sunt ocazii să învățăm. Când are o problemă se gândește mereu: „Ce trebuie să învăț eu din asta? Ce trebuie să învăț…” până înțelege.

Despre Portugalia am aflat că s-a lăsat pe tânjeală. Vin fonduri europene, dar politicienii le investesc ineficient și imaginea internațională a țării devine tot mai aproape de a Greciei. Se vorbește că oamenii ar sta doar pe plaje… apropo, partea de litoral a Portugaliei rămâne cea mai dezvoltată. Turismul, se înțelege. Și numai în aceste regiuni portughezii cunosc limbi străine. Pe Catarina, de exemplu, n-o interesează decât acum, când urmează să lucreze cu parteneri indieni în Mozambic. Or, cu angajații de rând se va înțelege în portugheza ei și-a lor.Jumate de an cât a lucrat în România, de exemplu, vorbea mai degrabă în franceză cu cei trecuți de 40, pentru că Ceaușescu îi obligase să învețe franceza la școală, iar Catarina e din familie franceză.

Catarina a mai studiat engleza, și nu așa pur și simplu, ci la Cambridge. S-a gândit, dăm lovitura de grație! Însă a fost dezamăgită de felul cum se predă acolo engleza. Profesorii consideră multe lucruri și mai ales gramatica de la sine înțelese și nu caută s-o explice studenților deloc. Or s-o prindă, cum au prins-o ei în primii ani de viață – din zbor. Hm, adică dacă vrei să ajungi undeva sus, e mai bine să înveți de la cineva care pornește din același punct ca și tine, de la unul trecut prin ciur și dârmoi. Mai știa Catarina de la colegii din cursul de 3 săptămâni de la Cambridge că japonezii, chinezii, rușii învață multă gramatică, dar nu pot vorbi. Profesorii le predau teme de gramatică în limba lor natală, iar construcția frazelor și vocabularul rămâne o nebuloasă. Nu i-am spus că la noi e aproape de acest model… japonez. Mai ales că oricum în Moldova a găsit exact ce-i trebuia – gramatică engleză, că a restul știe și singură foarte bine. Nu știa decât detalii, de exemplu cum se spune la jaluzele în engleză, dar a trebuit și eu să strâng din umeri și să aflu seara că sunt Venice blinds.

M-am atașat de ea, într-un fel – riscul și plăcerea orelor particulare, chiar dacă cu maturi, care suntem obișnuiți să fim distanți. I-am dat un cadou simbolic pentru Moldova, iar ea o cutie de ciocolată. Stă nedeschisă încă, mă gândesc să o duc doamnei Glavan. Un soi de jertfă din prima roadă.

2 gânduri despre &8222;Catarrrina&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s