Chişinău Squatters

Am fost să văd squat-ul.

Probabil că o parte din entuziasmul cu care am ieşit de acolo îl inhalasem de la Fix, dar, dincolo de asta m-a făcut să mă simt liberă. Şi nu semăna deloc cu libertatea experimentată sau vrută atunci când te opui unui balaur, ci una ingenioasă care se strecoară zâmbind, în timp ce balaurul doarme; iar când se trezeşte îl convinge, tot zâmbind, că n-are nimic de pierdut, şi lucrurile merg înainte…

Libertatea aia asociată cu descoperirea de spaţii noi, dar nu pe ţărmuri îndepărtate, ci într-o crăpăturică  neobservată de alţii. Ce limpede a zis Nadea: „e ca şi cum ai  avea o foaie albă  cu un punct; cu cât pictezi mai mult cu atât ai mai puţin de pictat […] ştii ce mi se pare interesant? Faptul că această foaie se poate acoperi la un moment dat cu pasta tocului cu care iţi desenezi figura, însă dacă măreşti  celulele de celuloză o să vezi încă atâtea spaţii goale!”Le-au văzut squatterii. Pentru că ştiu să vadă.

Ca să intri, dai la o parte o bucată de gard albastru. Ce-i drept, e o inscripţie făcută cu spray-ul, care-ţi dă de înţeles că aici e. O cărare curăţată şi mult buruian, pe care băieţii o să-l taie sâmbăta asta, la subotnik. Mai departe, o casă care abia se ţine, uitată, dar cu urme de viaţă – sticle de пепси, produse la „Vitanta”, în ‘ 73, încălţăminte veche şi plăci de patefon. Nişte fotolii pe care le-au descoperit cumva băieţii sub praf şi stau acum pe ele. Îmi plac aşa mult dărâmăturile, care (de cele mai multe ori) păstrează o fâşie încremenită de viaţă!

În acelaşi timp, băieţii au reuşit deja să personalizeze spaţiul. Într-un din camerele curăţate stă un suport clasic pentru vopsele, cu câteva pensule pe el, iar pereţii au tot felul de desene şi inscripţii post-moderniste. Simt stilul Art Hotel, dar înflorit mai mult, pentru că aici nu există niciun contract, contabil, bani. Doar tinereţe incurabilă.

Când auzeam pentru prima dată de squat, vroiam să ştiu la ce le trebuie. „Pentru evenimente culturale, eu mai ştiu…” Ce fel de evenimente culturale? Ceaţă, neconvingător, eu nu mă implic! Dar acum mi se pare că squatting ar fi mai corect, nu squat, cu accent pe proces. Sigur, acum mi-a zis Fix că se vor organiza concerte, expoziţii, proiecţii, dar nu ajungeam să mi le imaginez, privirea îmi alerga curioasă pe pereţii pictaţi, gândurile mele căpătau de la asta prospeţime şi-mi era suficient.

Underground. Corelez cu ce-am citit despre restauratorii clandestini din Paris şi un ghem colorat de idei la aceeaşi temă în supliment 4 Oberliht, din Revista La PLIC. Am întrebat dacă au postat poze pe net, pentru că mă gândeam să arăţ şi să-mi împărtăşesc impresiile cu prietenii. „Nu ne-am gândit la asta…” „Colegii tăi, de la istorie, ce părere au?” „Colegii? Nici nu ştiu. Nu le vorbesc despre asta. Eu vorbesc despre asta cu prietenii şi uneori pun anunţuri pe net”. Şi nici eu n-am mai vrut să fac poze. Nu înţelegi nicio iotă când stai acasă şi te uiţi la poze de la squat, tre’ să fii acolo. Şi-apoi n-ar mai fi squat, n-ar mai fi underground dacă ar ajunge pe felia mainstream.

Cu tot sufletul am dat „join” Chişinău Squatters.

Publicitate

6 gânduri despre &8222;Chişinău Squatters&8221;

  1. Imi inchipui ce entuziasmata ai ramas. Cu toate ca totul era vechi, darimat e o lume noua (inca necunosuta), plina de tinerete. Am ramas curios.

    Oamenii simpli sunt acei care stiu sa vada frumosul, noul in fiecare lucru, chair daca aceste lucruri sint vechi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s