Anunţ care m-a îmbolnăvit

Event: PREMIERA – „7 aprilie 2009”
Start Time: Wednesday, March 31 at 6:00pm
End Time: Wednesday, March 31 at 8:00pm
Where: Teatrul „Satiricus I.L.Caragiale”

Consider asta o defăimare. Mă simt lezată în demnitatea şi istoria mea. Teatru, teatru în stil Satiricus din evenimente care au terifiat şi mai dor. Poate dor mai tare acum, decât atunci când şocul ţinea locul anesteziei. Atunci uitasem ce simt, ştiam doar că trebuie cumva repede să ies din asta, trebuie să mă orientez prin limbile de foc ale regimului ca să-mi găsesc apropiaţii şi să-i ţin strâns aproape. Acum înţeleg totul şi simt totul. Găsesc cu greu cuvinte pentru a vorbi despre asta. Un aprilie greu, reînviat de fiecare dată de emblema „7 aprilie 2009”, naşte din drojdii dureroase încă un ego pentru mine.

Se potriveşte ca o piesă de puzzle aici un citat din Kafka: ,,Port în mine o lume nemaipomenită. Dar cum să mă eliberez şi cum s-o eliberez fără s-o sfîşii? Şi totuşi, e de o mie de ori mai bine s-o sfîşii decît s-o înmormîntez în mine”. Tot ce înseamnă în interiorul meu valul monstruos cu numele generic 7 aprilie caută o raţionalizare. Îl vreau rostit, dar într-o manieră precisă şi constructivă, care i-ar proteja pe alţii (nu pe noi, cei care au trecut prin 7 aprilie puţin se vor mai încovoia sub un altul). Trebuie gândit atent ce se poate spune şi ce se poate face.

Şi aici vine platitudinea. Satiricus, şi asta e partea bună, nu uită, dar alege să vorbească despre asta spumos. Satiricus e specializat în ironizare cu asprime a bolilor societăţii moldoveneşti. Dar tot teatru e. E ca şi cum am vrea să ne scutim de greutatea unor lucruri, le dezlipim de pe viaţa noastră şi le punem pe scenă. Gata, nu le mai purtăm. Sunt alchimizate. Se râde, se zice „Da, bre, chiar aşa e.. mama lui!..”, apoi ieşi ca şi cum totul ar fi deja consumat. O boală care începe şi se termină în 3 ore de spectacol e golită de conţinut, greutate şi întrebare. O să coboare scările teatrului copiii, o să râdă la amintirea unor secvenţe şi o să aibă certitudinea că ştiu ce e 7 aprilie. Şi basta.

Nimic nou sub soare. Ideea pe care o exprim stângaci aici o transmitea Rousseu printr-o scrisoare  lui Voltaire.  Îi reproşa că umorul pe seama metehnelor le face acceptabile, agreabile surse de bună-voie, le creează un loc confortabil în mintea noastră. Nu ştiu dacă Rousseau fusese şi el atins sentimental de vreuna din operele dramatice ale lui Voltaire sau dacă doar raţionalul şi observaţia  l-a determinat să formuleze scrisoarea.

UPDATE: Am avut aceeaşi senzaţie mizerabilă când un profesor ne-a dat un exemplu: „Ei, să zicem că e vorba de o dezbatere în contradictoriu. Ce exemplu am putea lua? 7 aprilie! Pro sau contra?” Ce pro sau contra? 7 aprilie nu va putea niciodată fi perceput cu mentalitatea asta dihotomică. Ignoranţă ucigătoare.

Se conţine  în acest 7 aprilie distorsionat înaintea primei aniversări o probă concludentă a lipsei prin excelenţă a memoriei la moldoveni. Iar unii dintre noi chiar o spun: „Da’ ce să mai facem dacă nu să uităm?”

3 gânduri despre &8222;Anunţ care m-a îmbolnăvit&8221;

  1. multi probabil nu au uitat si nu vor uita curand prin ce au trecut, emotiile cresc pe masura ce ne apropiem iar de luna aprilie. dar vad un text cam panicat, nejustificat, nu ai vazut spectacolul, nu stii ce aspect al evenimentului vor prezenta acolo, iar noi stim ca aspecte-s mai multe. spectacolul Made in Moldova de exemplu, jucat la Satiricus, te va face oare sa iesi de acolo zambind si zicand, da, asta e si nu ai ce face? teatrul are dreptul de a interpreta cum vrea evenimentele, iar cei care merg la spectacole nu sunt deloc obligati sa accepte acel punct de vedere. plus, societatea demult si a format deja opinii despre ce s-a intamplat la 7 aprilie, iar acestea vor fi schimbate mai degraba de probe si actiuni concrete ale guvernarii decat un spectacol. apropo, nu mai suntem in evul mediu.

  2. absolubil zice:

    ce altceva te face spectacolul „Made in Moldova” să zici? Ce mai poţi să faci când eşti pus în faţa leviatanului moldovenesc, iar la sfârşit pur şi simplu cade cortina? Ieşi şi ai de ales între a afişa un sumbru realism sau a te preface că totul s-a început şi s-a terminat acolo, iar tu ai reuşit să ieşi.

    Tocmai de teatralizarea tragicului neînţeles vorbeam aici. Ai dreptate, nu ştiu ce aspect va fi abordat şi ce atitudine faţă de acesta se va lua. Şi nici nu cred că spectacolul ăsta va impune altă opinie. Din contra, mă tem că el va şterge opinia, o va înlocui cu superficialitate.

    Şi nici nu e opinia cea care contează acum cu adevărat, ci lecţia 7 aprilie. Cel mai mult nu vreau să vedem 7 aprilie ca pe un spectacol, să ne ridicăm, să aplaudăm (sau huiduim), apoi să ne căutăm de ale noastre. Trebuie să înţeleg, dar cine stă să înţeleagă un spectacol. Am scris că spectacolul începe şi se termină, nu dă senzaţia de continuitate şi nu prea lasă să se înţeleagă cât va mai bântui acest 7 aprilie.

    Ca să înţelegi şi tu, şi eu, teatralizarea spală din sentimentele grele legate de această zi (indiferent cum va fi prezentată, scena o spală), dar în acelaşi timp ne scuteşte de nevoia de a învăţa. Parcă teatrul a făcut totul pentru noi. El nu invită la dialog, nu pune întrebări, el îşi asumă totul. Şi cred că dacă facem asta ne facem ziua de azi uşoară, pentru ca mâine să fim loviţi cu mai mare putere.

    Încerc cumv să-mi fac înţeles mesajul; e prea nou în realitatea mea, dar şi a celorlalţi. Nici măcar clişee nu s-au format încă pentru el. De altfel, mai bine fără ele, fără alte capcane.

    Şi atât de blândul „apropo, nu mai suntem în evul mediu” ce vroia să transmită?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s