Bursa

Caut bursa. Ce mă interesează declaraţiile furioase ale “charismaticului” preşedinte despre reţinerea banilor din învăţământ? Vreau o declaraţie oficială, cer respect. În primul rând, nu vreau să-i las să-şi bată joc de mine.

Episod 1

Sărmănica noastră doamnă de la contabilitate, când am intrat la ea să întreb de bursă, era foarte confuză şi chiar ruşinată. Repeta întrerupt, fără să ridice capul din foile ei, fără să mă privească măcar o dată: “Noi nu ştim nimic de bursă… nu o fost până acum şi nu…. Iaca când o să fie ceva, o să punem anunţ la panou, acolo să vă uitaţi, nu veniţi aici…of, nu ştim..nu sunt bani la universitate… unde? Păi de la trezorerie nu s-au trimis la noi”.

Discutam cu Adriana – lucrurile nu pot fi lăsate aşa. Din norul ăsta de confuzie un lucru e clar – suntem umiliţi făţiş, iar cel mai nepotrivit feed-back ar fi, de fapt, lipsa unuia. Am făcut împreună şi un plan să aflăm de la mai marii instituţiei noastre ce e cu bursa. Presupuneam că vom primi răspunsuri diferite. În paralel, ar trebui să vedem la Guvern, la Ministerul Educatiei si Tineretului.

Episodul 2

Scriu pe adresa prim-ministrului, că doar am mai făcut-o şi am primit răspuns. Nu mă liniştesc. Caut rubrica ‘contacte’ pe site-ul Ministerului Educatiei si Tineretului şi sun. Foarte amabil, o doamnă îmi răspunde că nu există niciun ordin recent de la Guvern privind bursa. Este de părerea că dacă banii nu vin de la trezorerie, atunci acolo e problema, să îi contactez, şi mă ajută “…trezoreria de stat”. Hm, am dat peste un necomunist.

Sun la Trezorerie, Serviciul managementul fluxului de numerar. Ciobanu Maxim, specialist principal (la cei 25-27 de ani ai săi, judecând după voce şi discuţie), se arată nedumerit că sun la Trezorerie ca să aflu despre bursă. Îi explic motivul, lămurirea nelămurită a doamnei de la contabilitatea universităţii, şi…

– Atunci cine este responsabilul care poate să îmi răspundă de ce ne este reţinută bursa?
D-l Ciobanu nu răspunde la întrebare.
– De unde aveţi numărul ăsta?
– De pe site-ul Trezoreriei.
– Unde aţi spus că învăţaţi?
– Universitatea XFG.
– Da’ universitatea XFG nu primeşte bani de la Trezorerie.
– Cum nu, dacă mi s-a spus că banii sunt reţinuţi la Trezorerie, iar XFG este instituţie de stat.
– Aşteptaţi o clipă.

Începe o fază super interesantă, când Domnul Ciobanu pune receptorul pe masă şi sună de pe un alt telefon, fără să ştie că auzeam perfect ce spune. A sunat la cineva, mai întâi ca să verifice dacă într-adevăr XFG primeşte bani de la Trezorerie. Pe urmă a sunat pe altcineva.

– Bună ziua, doamna Angela.
(Mă uit pe site. Angela… O! “Trezoreria de Stat, Director: Angela Voronin“)

…Mă sună o studentă de la XFG, întreabă de bursă. Ce să-i zic?
…de la XFG.
…noi le-o reţinem de 2 săptămâni.
(Eu nu spusesem nimic de vreun termen, dar exact de 2 săptămâni întârzie bursa)
…Ap da, dar ea e studentă şi ştiţi cum la dânşii “poşta”.
…aha…
…bine. La revedere.

– Alo? Cum aţi spus că vă numiţi?
– Absolubil.
– Absooluubil, Uni-versii-ta-tea XF… (e clar, notează).
– Da shi, aşa bursă mare aveţi?
– Nu este relevantă mărimea bursei. Dar ni se reţine de 2 săptămâni. Şi vreau să ştiu care e motivul.
– Da’ cine de la contabilitate v-a spus de trezorerie? Cum o cheamă?
– Nu ştiu.
– Ei hai, chiar nu ştiţi…
– Fireşte că nu, o văd o singură dată pe lună.
– Eu pot să vă spun că bursa o să fie. Asta eu precis vă spun.
– Aş putea să ştiu şi când?
– Ei, asta damu se decide la nivel mai înalt. Da’ o să fie!
(Regret şi acum că nu am întrebat ce are în vedere prin “nivel mai înalt”, cine ştie ce răspuns-deschizător de drumuri puteam primi…)
… De la noi bursa se dă tot normal. Noi primim documentele de la universităţi, poate acolo ceva să fie scris nu corect. Dar rezolvăm şi trimitem bursa. Nu lăsăm aşa să aştepte.
– E vorba de neclarităţi în acte, o excepţie…
(de parcă actele/listele se trimit în fiecare lună! Se dau o dată în jumate de an şi aşa rămâne)
…Atunci este o problemă a universităţii XFG, la alte instituţii bursa se dă în mod normal?
– Nu cunosc aşa informaţii. Dar o să fie bursa, eu vă spun sigur.
– Mulţumesc. O zi bună!

student

Tot nu ştiu când o să-mi iau bursa, dar ştiu că şansele sunt minime ca să mai fiu bursier anul viitor. Şi totuşi cel mai prost feed-back este lipsa unuia…iar cine caută găseşte!

4 gânduri despre &8222;Bursa&8221;

  1. absolubil zice:

    Ciobanu nu ştia cât e bursa, dar bănuia că nu e mare lucru şi era gata să-mi dea bursa pe o lună numai să îl las în pace :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s