Neimportant. jurnal trist

Îmi amintesc cât de impresionată am fost să aud acest frumos compliment. „Doamne, niciodată nu m-am săturat să vorbesc cu ea”, zicea străbunicul după moartea străbunicii. Sincer, mi-a părut cel mai minunat compliment. Dar nu i-am auzit niciodată comunicând (m-am născut prea târziu pentru asta), dar mi-au influenţat valorile,  indirect. Ceea ce-mi creează, mai degrabă probleme. Trebuie să înţeleg că gândurile mele sunt puţin importante, că ceilalţi au propria lume de idei pe care nu neapărat vor săo lase penetrată de ideile  mele. Nu comunic pentru că vreau eu să zic, ci zic ceea ce vrea receptorul să audă, ca în relaţia client-vânzător. Pentru gândurile pe care nu le vrea clientul, sau angajează o foaie, sau îngroapă-le.

Oare m-am convins? Am nevoie de asta, pentru că tre să fac o schimbare, iar schimbările sunt întotdeauna violente.

FIlosofii antici,după ce finisau studiile la universitate, trebuia să tacă doi ani. Treb..vreau să devin filosof.

Publicitate

2 gânduri despre &8222;Neimportant. jurnal trist&8221;

  1. Tina zice:

    eu cred ca merita sa le lasi sa zboare in libertate… mai stii, poate ca cineva isi regaseste in acele ginduri „neimportante” expresia inchegata a unei nelinisti proprii. „Wow, si eu simt/cred asa,dar nu puteam sa exprim acestea!!” ar putea spune cu recunostinta.
    Dupa mine, e prea devreme sa taci…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s