„Zeitgeist” sau Avantajul spectatorului vigilent

“Zeitgeist” (Spiritul timpului) este un documentar care foloseşte totodată pentru a menţine atenţia spectatorului mai multe elemente artistice – de la caricaturi până la râsete de fundal caracteristice pentru comediile americane. Spectatorii sunt astfel îndemnaţi să râdă de lucruri cu impact mare asupra vieţii şi care, aşa cum prezintă filmul, nu fac decât să ne manipuleze:

  • Religia
  • Evenimentele politice (atacul „terorist” din 11 septembrie 2001)
  • Criza economică şi manipularea/cretinizare

Referindu-ne la prima parte a filmului, întitulată The greatest story ever told (Cea mai grandioasă poveste), aceasta atacă o singură religie – Creştinismul. D-zeu este prezentat ca un tiran şi ironizat, în acelaşi timp: „Iar omul invizibil are şi o listă specială cu 10 lucruri… pe care nu vrea ca tu să le faci. Şi dacă faci unul din aceste zece lucruri, el are un loc special, plin de foc si fum, un loc al torturii şi spaimei… unde te va trimite să trăieşti şi să suferi, să arzi, să te sufoci, să ţipi şi să plângi veşnic… până la sfârşitul timpurilor. Dar el te iubeşte!” Ultima propoziţie este însoţită de râsete, pentru ca spectatorului să i se facă ruşine dacă mai crede în dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Filmul apelează mai mult la emotivitate decât la gândire. Mai mult, râsetele de fundal cheamă la uniformizare; dacă te opui „veseliei generale”, vei fi marginalizat, categorisit ca ignorant, orbit de religie.

De fapt, în Noul Testament, este indicat expres că omul, oricât de păcătos, nu va fi pedepsit, nu va fi trimis în iad dacă se pocăieşte. Argumentul cel mai des invocat de către creştini în susţinerea ideii că Dumnezeu ne iubeşte este că el a trimis pe unicul său Fiu ca să ne salveze.

Intuind acest fir al gândirii, regizorul bate anume în unicitatea lui Isus. Ni se prezintă o listă lungă de zei – Horus, Crişna, Sirius, Dionysos – care s-au născut tot la 25 decembrie, au avut tot 12 ucenici, au reînviat şi ei la trei zile după moarte, au fost numiţi, ca şi Isus, „Fiu al lui Dumnezeu”, „Miel al lui Dumnezeu”, „Alfa şi Omega”…

Această avalanşă de informaţii, din nou, nu apelează la gândire, pentru că, pe de o parte, spectatorul nu este în stare să stocheze toată informaţia, iar pe de altă parte, chiar dacă va avea intenţia să verifice corectitudinea celor spuse, cantitatea mare de informaţii, cel mai probabil, îl va descuraja.

Important e să-şi dea seama că realizatorii filmului ştiu mult mai multe decât ei, să plece capul, metaforic vorbind, şi să admită că au fost nişte naivi dacă au crezut în existenţa lui Isus Hristos şi în supremaţia lui. Dar o cultură generală mediocră îţi permite să taxezi unele greşeli intenţionate pe care le comit intenţionat realizatorii filmului. De ex., daca Dionysos era unul dintre zecile de zei greci, atunci este imposibil să fi fost numit „Alfa şi Omega” (începutul şi sfârşitul) este absolut neverosimil. Dacă toţi cei despre care ni se vorbeşte sunt născuţi în anul 3000 î.H.(Horos), 900 î.H.(Crişna), 1200 î.H.(Mitra), deci în epoci şi regiuni diferite, ceea ce însemna folosirea diferitor calendare şi, totodată, lipsa informaţiei scrise este improbabil să se fi stabilit data exată – 25 decembrie la care s-a născut. Respectiv, prima parte a filmului “Zeitgeist” se angajează să ne salveze de manipularea regiligiei, manipulându-ne.

Dacă să preluăm din această parte doar chintesenţa – ideea că prin religie suntem manipulaţi – am putea-o analiza în alţi termeni. Nu ne vom referi la manipularea prin religie de-a istoriei, fenomen ce poate fi uşor probat de inchiziţe, indulgenţe, cruciade. Actualmente, când religia şi-a pierdut din intensitate şi importanţă, e mai greu să manipulezi o societate cu ajutorul acestei pârghii. Mai curând, se recurg la altele, universare – câteva dintre ele prezentate în partea a II-a şi a III-a a filmului.

Religia astăzi este un sistem în care omul se poate încadra voit, pentru că este la fel de acceptabil să fii creştin, musulman sau ateu. Religia se prezintă ca un sistem de aserţiuni şi credinţe pe care oamenii le interiorizează. Din punct de vedere politic, e convenabil ca cetăţenii să fie religioşi, săştii că sistemul lor de valori nu le permite să omoare, să fure, să facă jurământ fals, ceea ce-i face previzibili. Şi dacă pioşenia cetăţenilor este un avantaj pentru sistemul politic, nu înseamnă neapărat că ar fi în dezavantajul credincioşilor; fiecare este liber să decidă pentru sine.

Partea a doua a filmului, „All the World is a stage” (toată lumea e o scenă), scoate în evidenţă un eficient instrument de solidarizare – teroarea. Pornind de la ideea că terorismul, definit ca teroare sistematică – e doar o mască a manipulării, regizorul, prin metoda inducţiei, conturează teza că atacul din 11 septembrie 2001 a fost planificat chiar de administraţia federală americană. Această idee este mai puţin şocantă, întrucât a fost popularizată întrucât a fost popularizată prin intermediului filmului Fahrenheit 9/11 de Michael Moore saul al cărţii „Viitorul cere atenţie” de Edward Griffins.

Cursul politic este determinat în cerc îngust, deciziile nu sunt pentru publicul larg (indiferent cât de liberală sau de democratică se consideră societatea), dar acţiunile întreprinse trebuie să beneficieze de susţinerea cetăţenilor, liderii politici trebuie să-şi asigure legitimitatea; pentru asta se recurge la manipulare emoţională. Groaza care i-a cuprins pe oameni după atacul „terorist” din New York i-a determinat pe oameni să cerşească, metaforic vorbind, mai multă securitate, cedând din drepturile lor şi lăsând loc pentru o şi mai puternică manipulare.

În această parte a filmului, nu Dumnezeu ci G.W. Buch este ironizat. Sunt preluate secvenţe din conferinţele de presă cu participarea lui Buch, la care ultimul nu face decat să inducă şi mai multă ceaţă, ceea ce enervează spectatorul. Totodată, declaraţiile ambiguie ale lui G.W.Buch contrastează cu teza, convingător argumentată de ingineri, că în cele două turnuri ale World Trade Center a fost pus explozibil. Buch, prezentat la alt pol decăt intelectualii, este, în câteva rânduri, comparat cu Adolf Hitler. Este un alt truc folosit de către realizatorii filmului, pentru că identificarea cu Hitler presupune personalitate diabolică, cinică, dictatorială. O percepţie eronată, lăsată să se strecoare, este că Buch ar fi sursa tuturor relelor. Personificarea problemelor este o formă simplistă de concepere a situaţiei, iar soluţia se prezintă la fel de simplă: „Нет человека, нет проблемы”. Este o percepţie greşită, dacă e să gândim profund, dar tot din “Zeitgeist” afirmaţia care urmază a fi dezvoltată în partea a III-a „sunt pur şi simplu îngrozit de faptul că oamenii în ţara mea s-au dezvăţat de tot să gândească”.

„Don’t mind the men behind the curtain” (Nu neglijaţi oamenii de după cortină) este titlul sugestiv al părţii a III-a. Aceasta îşi propune să convingă spectatorul că nu doar în religie sau terorism se ascunde manipulare ci la orice nivel al vieţii. În primul rând este atins un subiect actual, care se află în vizorul tuturor în ultima vreme – criza economică. Acest fenomen copleşitor şi presant este prezentat ca fiind nu doar previzibil ci şi bine planificat.

Printr-o explicaţie relativ simplă se varsă lumină asupra unor relaţii şi fapte clare care, se subînţelege, ar fi fost uşor deduse de oricine ar fi încercat să le înţeleagă. Reapare sentimentul de inferioritate, cuplat cu senzaţia că ai fost prostit, supărarea că ai fost luat drept prost. Cealaltă parte a monedei este deciza semiconştientă de a te feri de manipulatori, de a fugi pentru a nu mai nimeri în plasa lor.

Sistemul educaţional, apoi programele TV sunt prezentate la fel, ca fiind controlate de liderii politici, interesaţi ca oamenii să gândească cât mai puţin. Aceste lucuri îl fac pe spectator să-şi pună întrebarea „ce impact are sistemul de învăţământ asupra lui?”; dacă gândeşte toate aspectele vieţii sau dacă le ia ca pe un dat. Un răspuns nesatisfăcător îi va da imbold să fie mai responsabil de propria viaţă, echivalent cu a analiza ce-i bine sau rău, să ia independent decizii şi să limiteze factorii de influenţă.

Dacă „Zeitgeist” are o asemenea finalitate – să determine spectatorul să ciuruiască informaţia înloc de a se lăsa ciuruit de aceasta – atunci poate fi considerat un film cu efect constructiv, edificator. În această ordine de idei, e posibil ca toate erorile pe care le-au comis realizatorii filmului să fi fost intenţionat făcute, pentru a provoca spectatorul; înloc de a se încrede în acest film ca într-un „sfetnic luminat şi binevoitor”, oamenii vor prelua doar pistele de gândire proiectate în film pentru o cercetare independentă. Totodată, pentru că nici acest film nu ilustrează un adevăr pur, oamenii vor fi descurajaţi să caute surse de informaţie sau consilieri în care s-ar încrede sută la sută. În schimb, vor rămâne mereu vigilenţi, îşi vor construi gândire critică şi vor valorifica propriile opinii, idei, planuri.

Aproape de finalul fimului, este lansată o nouă provocare: pe ecranul negru apare inscripţia „Divide and conquer” (Divide şi stăpâneşte). Fundalul sumbru, melodia care însoţeşte acest mesaj (elemente de manipulare, de inducere a unei stări) face ca principiul enunţat să fie perceput ca o altă armă împotriva mult-trâmbiţatei puteri a poporului. Filmul pare să aibă, astfel, o ciudată structură circulară – mai întâi este elucidat faptul că solidarizarea socială contemporană, asigurată de manipulare, este mai degrabă una mecanică, la impulsionarea de a ne detaşa intelectual de sistemele „anti-gândire” şi determinarea de a controla propria viaţă, de a fi independenţi, ca mai apoi să fim îndrumaţi să fim uniţi. Dar e vorba de o unire conştientizată şi voită.

Cel mai evident impediment pentru solidarizare este lipsa de comunicare, este o problemă a societăţii contemporane, discutate des, aproape banalizată. „Zeitgeist”, însă, evidenţiază alt aspect: „Cultura noastră constă în a căuta diferenţe”. Aceasta nu este o problemă în sine, contează modul cum fermentezi această informaţie. Este chiar necesar să conştientizăm că ceilalţi nu sunt ca noi, fiecare are o personalitate distinctă şi gândeşte altfel decât noi. Trebuie să ne cunoaştem interlocutorul şi să înţelegem motivarea acţiunilor lui înloc să aşteptăm de la el să se comporte ca noi. Este un principiu care asigură o comunicare eficientă, dacă este îmbinat cu toleranţa şi respectul pentru fiecare persoană. Tot diferenţele dintre oameni, însă, au condus la discriminarea oamenilor de culoare, la conflicte religioase, inclusiv cruciadele sau jihadul, în plan macrosocial, şi la atomizarea societăţii, în plan microsocial. Ambele sunt nefaste pentru indivizi şi comunitate, ca ansamblu, ambele anihilând colaborarea. Reactualizarea acestei problematici capătă o tentă nouă dacă concepem că cineva are de câştigat, că este o formă de a profita de noi.

În timp ce atenţia cetăţenilor este distrasă de conflicte articifial provocate, liderii rămân în afara vigilenţei lor, liberi să facă ce vor. Este una dintre formele de manipulare, ce poate fi numită „praf în ochi” şi la care fac referinţă uneori analiştii moldoveni: în timp ce o mare parte din intelectualitate dezbat problema unionistă sau al statutului limbii ruse, autorităţile limitează libertatea accesului la informaţii, omit să adopte reforme economice strategice, lasă sectorul agrar într-o strare deplorabilă, fără a fi sancţionaţi pentru aceasta de către cetăţenii statului.

Camuflarea informaţiei este încă o metodă de manipulare, care uzitează de mass-media, transformată în podium al celor care o controlează înloc de mediu de informare şi de exprimare a cetăţenilor. Atacul de la World Trade Center, New York, este exponentul acestui mod de manipulare, zădărnicit, însă, de informatori ca Edward Griffins sau Michael Moore.

Radu Cinamar, în cartea sa „Viitorul cu cap de mort”, constată că, dacă în perioada comunistă se miza pe umbrirea multor fapte inconveniente puterii, prin ascunderea informaţiei, atunci actualmente se merge pe o metodă diametral opusă – asupra aceluiaşi eveniment sau aspect al vieţii sociale sunt lansate atâtea ipoteze, informaţii contradictorii, senzaţii, astfel încât devine greu să descopere adevărul pentru „cetăţeanul turmentat”.

Doar o persoană care prezintă real interes şi capacitate de sintetizare, filtrare şi structurare a informaţiei se poate debruia. Dar pentru aceasta sunt construite cercuri vicioase, care îl ţin pe om ca în capcană. De exemplu, lanţurile interminabile de dependenţe – serviciul, casa, confortul, maşina, împrumuturile din bancă, obligaţiile contractuale – îl atrag pe om într-o inerţie, apatie, îl epuizează cu intenţia de a-l ţine departe de evenimentele semnificative, lărgind distanţa dintre manipulatori şi manipulaţi, conducători şi conduşi, înstăriţi şi săraci.

Publicitate

Un gând despre &8222;„Zeitgeist” sau Avantajul spectatorului vigilent&8221;

  1. Roman zice:

    Iti recomand sa privesti ambele filme Zeitgeist (2007) si Zeitgeist: Addendum (2008)
    Cu siguranta vei gasi pe net filmul.
    Dupa parerea mea e o incercare de a spala creierii, printr-o iscusita impletire a adevarului absolut cu fapte inventate.
    Mereu trebuie de vazut cine este interesat de a produce astfel de filme, pentru a sti care este scopul lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s