Eric Berne, Jocuri pentru adulţi

Tags: ipostazele Părinte, Adult şi Copil, jocuri, contacte sociale, căsnicie, libertate, tranzacţii relaţionale, structurarea timpului, comunicarea, foamea de stimuli, timp, relaţii semi-ritualice, etc.

(Vezi un articol despre această carte)

FRAGMENT, ULTIMUL CAPITOL: LIBERTATEA

Senzaţia de libertate poate fi atinsă prin descătuşarea sau dezvoltarea a trei abilităţi: conectare la prezent, spontaneitatea, apropierea (relaţii sincere şi profunde).

Conectarea la prezent înseamnă capacitatea de a vedea un lucru propriu-zis sau de a auzi, de exemplu, trilul păsărilor, şi de a o face aşa cum poţi anume tu, nu aşa cum ai fost învăţat. Avem motive să credem că modul de a vedea şi auzi al copiilor e total diferit de cel al adulţilor, că în primii ani de viaţă atitudinea faţă de lume este mai mult estetică şi mai puţin intelectuală.

…Un băieţel se uită încâtat la păsări, le ascultă trilul. Deodată vine tatăl său “bun”. El se simte dator să se implice în amuzamentul fiului şi începe să-l “dezvolte”: “Acum se aude gaiţa, iar acum ciripeşte o vrăbiuţă”. Totuşi, din moment ce băieţelul încearcă să diferenţieze triluril,el încetează să le vadă, ca atare, şi să le audă cântarea. Acum trebuie să vadă şi să audă doar ceea ce îi spune tatăl. Atitudinea tatălui, în fond, este îndreptăţită, întrucât acesta înţelege că feciorul nu poate să asculte toată viaţa cântecul păsărelelor. Cu cât mai curând copilul îşi începe “educaţia”, cu atât mai bine. Poate va deveni ornitolog când va creşte.

Dar puţini oameni reuşesc să-şi menţină capacitatea copilărească de a vedea şi auzi. Probabil majoritatea reprezentaţilor speciei umane ratează pentru totdeauna şansa de a deveni pictori, poeţi sau compozitori, din motiv că ei îşi pierd capacitatea de a vedea şi auzi nemijlocit. Aceasta se întâmplă pentru că primesc totul prin intermediari.
Reactivarea capacităţii de a vedea şi auzi nemijlocit este ceea ce numim conectare la prezent. [...]

Conectarea presupune să trăieşti în mometul de faţă, nu în trecut sau viitor. Vom ilustra cazul persoanei care se află la volan şi se grăbeşte la serviciu. Acest exemplu ne va ajuta să analizăm câteva opţiuni, specifice stilului de viaţă american. Situaţiile descrise mai jos dau răspuns la întrebarea: „Unde se află conştiinţa omului de la volan în timp ce corpul lui este în maşină?”

1. Principala preocupare a persoanei este să ajungă la timp la serviciu. Acest tip se află cel mai departe de viaţa „aici şi acum”. În timp ce corpul lui se află în maşină, iar conştiinţa e deja la uşile instituţiei, acest om nu observă deloc împrejurimile, cu excepţia cazului când acestea îl împiedică să-şi atingă scopul. Este o nulitate. Principala lui preocupare este cum va arăta în ochii şefului. Dacă totuşi va întârzia, va încerca să se prezinte şefului abia respirând, fără puteri: „Vezi cum m-am străduit”. În timp ce conduce, el este totalmente lipsit de liberate, întrucât teama îl ţine încordat, jumate viu, jumate mort.

2. Sâcâitorul e preocupat mai puţin de a ajunge la timp, mai mult de găsirea unor motivări credibile şi respectabile pentru întârzierea sa. Incidentele – şofatul stângaci al celor din faţă, lumina roşie la toate semafoarele, prostia altor şpferi se înscriu perfect în schema lui şi, în sinea sa, se bucură că acestea îi fac posibil jocul „Vedeţi în ce stare m-au adus!”. Nici acest tip nu observa nimic în jurul său, cu excepţia elementelor care se potrivesc pentru jocul lui. El e viu (conectat) doar pe jumătate. Corpul acestei persoane este în maşină, iar conştiinţa lui caută agitat neajunsuri şi nedreptate.

3. Cu mult mai rar poate fi întâlnit aşa-numitul „şofer după vocaţie”, pentru care şofatul este activitatea preferată şi o adevărată artă. Se strecoară repede şi abil printre maşini, el şi maşina devin un tot întreg. El observă ceea ce se întâmplă în jurul său doar în măsura în care aceasta îi permite să-şi demonstreze iscusinţa. Mai mult decât atât, el rămâne în contact intens cu sine şi cu maşina şi, în acest sens, acest tip trăieşte.

4. Categoria a patra este definită de oamenii conectaţi la viaţă, care nu se grăbesc nicăieri, pentru că trăiesc în prezent, într-un soi de armonie cu toată lumea înconjurătoare, cerul, copacii şi senzaţia de mişcare. A te grăbi înseamnă să desconsideri această lume şi să te gândeşti fie doar la ceea ce nu se vede încă de după cotitură, fie la piedici banale, fie exclusiv la propria persoană.

Într-o zi, un chinez se grăbea să ia tramvaiul. Prietenul său european, care îl însoţea, i-a atras atenţia că dacă iau un tren expres, economisesc 20 de minute. Aşa şi au făcut. Când au coborât în preajma parcului central, chinezul, spre surprinderea amicului său, s-a aşezat pe bancă. „Dacă tot am economisit 20 de minute – a explicat – putem să ne permitem să stăm aceste 20 de minute aici, să ne bucurăm de peisaj”.

Omul, conectat la prezent ştie ce simte, unde se află şi ce oră e. Ştie că după moartea sa copacii vor creşte ca şi mai înainte, dar el nu-i va mai putea vedea, de aceea vrea să-i vadă acum cu toată profunzimea de cre este capabil.

Spontaneitatea reprezintă libertatea de alegere, libertatea de a decide pentru sine ce sentimente să încerci şi modul în care să le manifeşti. Spontaneitatea presupune eliberarea de constrângerea de a simţi ceea ce ai fost educat că trebuie să simţi.

Apropierea reprezintă comportamentul uman spontan, eliberat de „scheme” învăţate de relaţionare, comportament conştient de împrejurimi, comportamentul de copil care trăieşte cu toată sinceritatea în prezent. Dacă persoana percepe lumea nemijlocit, profund şi estetic (prima condiţie a libertăţii, descrisă mai sus), aceasta îi determină ataşamentul şi sentimentele pozitive. Apropierea, în esenţă, este specifică copiilor. Copiii mici, atâta timp cât nu sunt „mutilaţi”, sunt de obicei fiinţe iubitoare, iar aceasta este natura adevărată a apropierii.
________________________________________
Puteţi găsi cartea integral, în rusă, aici