Lucrarea

Veneam spre Chişinău cu o maşină de ocazie, cu un şofer creştin.

Membru al unei secte, fireşte, presupun că baptist, pentru că ortodocşii demult nu se mai numesc creştini sau, dacă se numesc, nu-ţi dai seama din ce fac şi spun că ar fi.

Există un concept în categoria lui de creştini care m-a pus întotdeauna pe gânduri – lucrarea. Ei înţeleg prin asta un plan strategic de viaţă, pentru că lucrarea e pentru toată viaţa. E diferit de pictori, care realizează o capodoperă şi încep să lucreze la alta, nu e vorba de lucrat peste hotare ca să ai bani să cumperi o casă, e un fel de carte, pe care o scrii ştiind din start titlul ei şi genul literar. În lucrarea lor, caută să contruiască o viaţă, o lume a lor plăcută lui Dumnezeu, generalizând – lucrarea înseamnă construirea unei vieţi în baza unor valori stabile.

M-aş bucura să ştiu că fiecare are valori şi planuri de viaţă, oricât de puţin creştine ar fi. Totuşi, tind să îi dau dreptate lui Huntington: “E mult mai uşor să spui cu cine eşti, de care parte a baricadei, decât să spui cine eşti”.